Noul GR Yaris Rally2 de la Toyota va debuta în Campionatul Mondial de Raliuri în etapa de deschidere a sezonului – Rallye Monte Carlo, după ce a primit omologarea din partea FIA.
Constructorul japonez a dezvoltat o versiune Rally2 a GR Yaris încă din 2022, cu obiectivul de a intra pe piața destinată echipelor de client. Nu cu mult timp în urmă GR Yaris Rally2 a primit omologarea FIA, Toyota alăturându-se astfel rivalilor Hyundai și M-Sport Ford în arena Rally2, alături de Skoda și Citroen.
GR Yaris Rally2 a fost dezvoltat în primul rând pentru echipele de client. Președintele Akio Toyoda speră că aceasta va fi mașina cu care Toyota va face un prim pas în construirea unei punți de legătură între vehiculele de motorsport și vehiculele de serie.
Mașina și-a făcut debutul public la Raliul Japoniei în 2022 și de atunci a trecut printr-un program amplu de dezvoltare înainte de omologarea FIA, care a început la sfârșitul anului trecut.
Toyota a primit feedback de la mulți piloți care au testat modelul Rally2 pe diferite suprafețe și în diferite condiții. Au fost parcurși peste 15.000 de kilometri, inclusiv prin participarea la Campionatul Japonez de Raliuri.
Directorul echipei Toyota WRC, Jari-Matti Latvala, a jucat un rol activ în dezvoltarea GR Yaris Rally2. Latvala, cu 18 victorii la activ în Campionatul MOndial de Raliuri, a condus mașina la Festivalul Vitezei de la Goodwood de anul trecut, înainte de a o obține victoria în Raliul Hokkaido din Japonia. Vorbind după victoria sa cu mașina la Raliul Hokkaido Latvala declarat: “În primul rând este o mașină foarte ușor de pilotat. Cu siguranță orice pilot al unui viitor client, când va urca la comenzile acestei mașini, se va putea adapta foarte ușor.”
Primul GR Yaris Rally2 urmează să fie livrat către Rookie Racing, o echipă condusă de însuși Akio Toyoda.
Lista de înscrieri pentru Raliul Monte Carlo nu a fost încă dată publicității, însă Toyota a dezvăluit că patru echipaje vor concura cu modelul GR Yaris Rally2 în principat, între 25 și 28 ianuarie.
Primul pilot confirmat este Sami Pajari, care va concura pentru team-ul finalandez Printsport Racing. Ceilalți trei ar putea fi Hikaru Kogure și Yuki Yamamoto, absolvenții programului Toyota WRC Challenge, împreună cu experimentatul Bryan Bouffier.
Foto: Noul Toyota GR Yaris Rally2
Credit foto: Toyota