Andreas Mikkelsen își ia rămas bun de la Skoda și se îndreaptă spre Hyundai

by Romeo Tudorache | 6 Dec, 2023 | WRC

În timp ce zvonurile care îl trimiteau la Hyundai cu un program parțial în Rally1 deveneau din ce în ce mai insistente, Andreas Mikkelsen este foarte aproape de a fi oficializat de producătorul coreean.
În această seară, norvegianul și-a exprimat atașamentul față de Skoda Motorsport, o echipă alături de care a concurat pe parcursul a patru sezoane cu numeroase succese, inclusiv două titluri de campionat WRC și unul în ERC. Norvegianul a fost, de asemenea, un jucător cheie în dezvoltarea noii Skoda Fabia RS Rally2, cea mai bine vândută mașină din categorie în 2023.

“Skoda Motorsport a fost întotdeauna ca o familie pentru mine. Am reușit mereu împreună și avem amintiri incredibile pe care le voi prețui și le voi păstra cu mine pentru totdeauna. Noi provocări ne așteaptă și sunt foarte bucuros să le împărtășesc cu voi în curând.”

Odată cu această nouă plecare, după cea a lui Nikolay Gryazin la Citroën și Sami Pajari care urmează să fie oficializat în curând la Toyota, constructorului ceh îi va fi greu să își continuie dominanția dovedită în 2023. Piloți capabili să concureze pentru titlul WRC2, precum Oliver Solberg și Gus Greensmith, asociat deja acestui brand în acest sezon, nu și-a anunțat încă programul pentru 2024.